Ultimele răfuieli cu statuile sau cu operele cinematografice și literare nu reprezintă un fenomen nou, el erupe de mult timp, doar că unele erupții sunt mai violente, așa cum e și cea de acum.
În ritmul acesta, tot mai mulți autori vor cădea la examenul posterităţii. Shakespeare e deja o victimă de lux, la fel cum e și Mark Twain, în țara care l-a dat și care întreține acest virus cu toată forța ei de superputere. În opera autorului lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn s-au operat rescrieri, politicile americane de combatere a discriminării au considerat că negru şi sclav sunt cuvinte ofensatoare ce trebuie înlocuite în textele scriitorului american. Textul literar vechi care părea ca o biblie, cu scripte înfipte în plumb încins, imprimate ca o gravură de neşters pe pagina scorojită, iată că îşi pierde nimbul de nemurire. În funcţie de modificarea zonelor erogene ale politicii, orice mare text literar devine relativ azi. Textul este lesne importat în Word, unde se operează modificări genetice, ca într-o operație de schimbare de sex. Totul în deplin acord cu sensibilităţile politice ale vremii, ca apoi, de la cenzură, textul să se poată întoarce către marele public. Mai contează acum că Mark Twain critica, în felul său, sclavia? Nu. Contează cuvântul negru care cică aduce o ofensă. În acest sens pare a fi vizat și jocul de șah, acolo unde pe lângă faptul că jumătate din piese sunt negre, mai sunt și obligate să aștepte mereu prima mutare a albului suprem.
Această castrare lingvistico – mentală, des operată de dispecerii epocii are o paletă largă de categorii umane prevăzute cu cod roşu, lgbt, negri, feministe. Ca o ironie a istoriei, America îşi trăieşte porţia ei de tiranie, şi într-o oarecare măsură şi Occidentul, asta după ce decenii de-a rândul au reprezentat pentru o planetă întreagă, libertatea. Estul Europei a trăit zeci de ani privind cu jind și speranță peste graniţe, dar și cu naivitate. Noi românii suntem încă la ora aceasta mult mai liberi cultural decât multe ţări occidentale, chiar dacă poliţaii corectitudinii politice mai vânează şi pe la noi cai verzi pe pereţi. Motivul pentru care la noi vor fi greu de implementat măsuri de discriminare pozitivă nu rezidă în vreo conştiinţă înaltă a libertăţii. Faptul că la noi nu se respectă nimic, nici legile omeneşti, nici cele divine, are iată indirect un aspect pozitiv. Oferă o protecţie involuntară faţă de abuzurile poliţiei de moravuri culturale.
Dar dacă statuile întemeietorilor civilizației moderne sau operele unor mari personalități sunt pedepsite, pare că pentru Occident, simbol al lumii libere, crimele comunismului trebuie să rămână nepedepsite. În pofida unor rezoluții adoptate, nu există încă o penalizare a simbolurilor totalitarismului comunist, similară cu cea a însemnelor naziste. Însă atunci când există voinţă s-a demonstrat, atât în Europa cât şi-n America, că acuzele pentru delict de opinie pot apărea oricând. Dar iată, crimele comunismului nu înfierbântă şi nu suscită suficient de multă patimă pentru a crea o voinţă de decizie.
Privind la decăderea în consum a Occidentului, la populaţiile obeze aduse la nivelul unor vietăţi de hypermarket, la tot felul de idiosincrazii politice degenerate, te întrebi dacă nu avea dreptate Constantin Noica să afirme că Europa de azi e a untului, nu a culturii. Însă atunci când Noica spunea asta, vedea cu optimism şansa unui viitor cultural în spaţiul răsăritean, acum privind la noi putem spune că noi nu suntem nici ai culturii, nici ai untului. Singura consolare care rămâne pentru noi e aceea că în lipsa noastră de aderenţă la normă, nu preluăm şi excesul juridico-cultural de îngrădire a opiniei, al societăţilor dezvoltate. Desigur, le mai mimăm şi noi, având o lungă tradiție în mimetism istoric, în schimb nivelul de civilizație nici măcar nu-l mimăm, darmite să-l și asimilăm.