Terorismul, tratat cu auto – culpabilizări mioritice

Felul în care este comentată  tentativa  de atentat de la Covasna, dejucată de servicii, dar și reacțiile străvezii ale decidenților politici, ne arată doar relativismul anecdotic și neputința decizională prelungită de 25 de ani.

Nici măcar solidarizarea  a  800 de maghiari cu teroristul secui  Beke nu li se pare revoltătoare împăciuitorilor de serviciu. E plin de formatori de serviciu care încearcă să pună batista pe țambal. Teama acestora pare a fi mai degrabă extremismul românesc (greu de identificat)  care ar putea fi activat de acest act terorist. Deci nu manifestările antiromânești, maghiarizarea zonei și sfidările anuale la adresa simbolurilor românești. Cu alte cuvinte, să ne fie frică de noi, nu de cei care ne pot ataca.

Un stat responsabil nu ar putea tolera la nesfârșit asemenea delicte. În primul rând se vorbește nepermis de mult  despre Ținutul Secuiesc. România nu e împărțită în ținuturi și comitate, există doar statul român indivizibil și unitar.

Dacă unii fac glumițe despre petarde sau atentate imaginare,  ar fi  bine de spus că ”Mişcarea celor 64 de Comitate” nu e o simplă  artificie,  e chiar o bombă. O organizație care contestă Trianonul aflată în cârdășie  cu partidul extremist Jobbik este deja un atentat la adresa statului român.

Acestea nu sunt fenomene marginale, așa cum cred manipulatorii de serviciu (sau servicii străine). Ungaria este condusă la ora aceasta de un lider extremist care duce politici anti europene de ani de zile. Pe lângă faptul că a devenit omul lui Putin în regiune, Viktor Orban e cel mai puțin în măsură să dea lecții  Europei.  Pe el nu-l deranjează multiculturalismul decât la el acasă, unde face garduri și ziduri, iar în rest se plânge de nerespectarea drepturilor minorităților din Transilvania  și de neretrocedarea proprietăților foștilor ocupanți abuzivi.

Cât privește politicienii  români care s-au făcut șogori cu cei maghiari întru violarea și jefuirea acestei țări, aceștia sunt principalii responsabili pentru toate cedările. Cum  au nevoie de UDMR la guvernare sau în Consiliile Locale, cum le pun pe masă darurile. Cât privește împărțirea între moderați și radicali, aceasta e o diversiune a anilor 90`, veche și fumată de mult. Un stat responsabil ar fi făcut deja expulzări, rețineri în masă, dizolvări ale organizațiilor terorist extremiste.

Din păcate, pe lângă neputința de la nivel oficial, avem parte și de istorici grafomani, ca Lucian Boia, care răstălmăcesc istoria. Idei de genul acelora, prin care acest Jules Verne al istoriografiei afirmă că Transilvania nu ne aparținuse  anterior  ca statalitate cu regim juridic, prim urmare  revendicarea ei de către români nu era întemeiată legal, ca și cum maghiarii care au cotropit-o avuseseră o întemeiere juridică, reprezintă  niște sofisme ordinare care amestecă epocile și care dezonorează  orice istoric. Același  autor  de eseuri istorico – speculative, un fel de istorie pentru siesta duminicală, susține că Imperiul Austro – Ungar n-a fost o închisoare a popoarelor, ci un fel de exponent al multiculturalismului, avant la lettre. Aici, marele autor de bestseller-uri, face o confuzie gravă între multiculturalism și conviețuirea multietnică. Multiculturalismul e un produs al teoriilor corectitudinii politice și merge pe discriminarea pozitivă a minorităților în raport cu majoritatea. Cu alte cuvinte, privilegiază minoritatea în dauna majorității. Acesta e un concept postmodern care nici măcar nu putea adia în vremurile acelea anchilozate.  Conviețuirea multietnică din vremurile imperiale exista, doar că e obligatorie precizarea că nu era vorba de o coabitare pașnică și armonioasă ca între egali, ci era vorba de conviețuirea dintre stăpâni și slugi, care pentru cei din urmă era o corvoadă inevitabilă.

Peste toate aceste trunchieri ale adevărului  istoric  se așază și puzderia de analiști  politically correct, care nu pot să critice extremismul maghiar, dacă nu  invocă  și  abuzuri  închipuite din partea statului român. Aceste două tendințe care s-au putut observa la nivel mediatic, ori suntem vinovați și unii, și alții, ori mai mult românii, arată de ce extremismul maghiar a putut și va putea în continuare să-și facă de cap.

De grija Ţinutului…

Oricare ar fi temele lansate pe agenda politică, ca un făcut se duc în ricoşeu spre nevoile UDMR. Toate drumurile şi toate gropile noastre merg către UDMR. De la orice propunere, privind Constituţia, anumite legi, proiecte, trebuie ajuns într-un final şi la Ţinutul Secuiesc. Probabil că aşa se încheie toate şedinţele de Guvern, indiferent de dezbatere: cum rămânem cu Ţinutu’ domn’ premier?

Reorganizarea teritorială a ţării va deveni în curând din problemă naţională o problemă minoritară. De fapt important este ce se întâmplă cu Ţinutul Secuiesc, în urma acestei reorganizări, devine o regiune pură, necontaminată de element românesc sau este amestecat cu judeţe româneşti, gen Alba Iulia? E adevărat că-n cazul din urmă, spiţa lui Csibi Barna îl mai spânzură pe Avram Iancu, eventual la lămpaş şi cu ăla băgat sub plapumă.

UDMR, această nimfomană politică, etern nesatisfăcută de elementul românesc, se pare că trebuie mereu să fie şi-n Parlament, şi la Guvernare. Tot propagând discursul etnic, când mai radical, când mai moderat, îşi conservă voturile. Dar aici e vina partenerilor de coaliţie care lasă UDMR cu agenda lui în afara unor responsabilităţi politice.

În ceea ce priveşte tema euroregiunilor, ea este o temă ca multe altele, bună de făcut dezbateri pro şi contra. Tehnica este simplă, se aruncă pe piaţă idei care au o doză de legitimitate, au şi-un caracter reformator naţional, prin urmare, cine mai poate contesta bunele intenţii ale puterii cu privire la popor. Cât priveşte absorbţia fondurilor, Comisia Europeană pare a fi lămurit problema, nu vin fondurile mai uşor că modificăm noi harta. Facem ce facem şi ne trădăm mentalitatea de profitori pentru care toată odiseea aderării la UE a gravitat în jurul lui: „Vin banii în ţară.” Eventual de la căpşunari, dar şi ăia tot mai puţini.

N-o să vină nimic în ţară, iar în calea furtului la români nu va putea sta nicio lege şi nicio reorganizare. Nu moare niciun baron, niciun clan. O reorganizare teritorială va duce la o reorganizare a clicilor beneficiare.

Rămâne să criticăm declarativ justiţia şi să privim la cei care urmează să intre în UE, de jos în sus. O ţară precum Croaţia, care îşi permite să fie eurosceptică, cu toate că e dorită în UE, are un premier în puşcărie, doi miniştri condamnaţi, la fel întregul management al unei mari bănci de stat, mai mulţi primari şi un ministru al Apărării, profesori şi funcţionari superiori corupţi. Ei îşi permit să fie eurosceptici, pentru că au şi altceva de făcut, în afară de a discuta despre ţinuturi şi proiecte megalomanice, şi anume produc. Faptul că le-ar putea fi afectată industria constructoare de nave, producţia de ulei, vinuri, îi fac să fie reticenţi cu privire la aderare.

Noi vom rămâne mereu cu modernizarea României pe masă, cu reforme şi proiecte, zel făuritor consumat prin talk show-uri, şi, bineînţeles cu UDMR-ul în coadă şi cu problema Ţinutului Secuiesc.

Şi uite aşa o să murim noi de grija Ţinutului Secuiesc, iar UDMR va merge din mandat în mandat şi din ţinut în ţinut.

http://crisana.ro/stiri/politica-1/de-grija-tinutului–110725.html

Ne-au stins lumina…!

Aşa auzi mai nou zicând câte un comentator de sport de pe la noi, atunci când pierdem, ne-au stins lumina. Oricum sună mult mai bine decât celebra, de acum, e o pâine bună de mâncat într-o anumită zonă a terenului, de-ţi vine să te uiţi dacă iarba e numai bună pentru picnic. Dar dacă aceşti inovatori ai limbii, comentatorii de sport, şutează câte o metaforă, iată că sunt unii pentru care vorba ne-au stins lumina are o semnificaţie mult mai întunecoasă decât pare la prima vedere.

Iată ce spun membrii mişcării „TimeZoneJump 2009 Hungary”, pornită de jurnaliştii de la Index.hu, cel mai mare portal de ştiri din Ungaria: „Suntem un grup de maghiari săturaţi de zilele de iarnă scurte, de întuneric şi de depresiile cauzate de acesta. Vrem ca Ungaria să devină o ţară mai bună, mai luminoasă, o ţară în care să fie mult mai plăcut să trăieşti. Vrem acest lucru acum.” „Ţara ar trebui să schimbe fusul orar, de la GMT+1, la un altul mult mai prietenos şi mai luminos, GMT+2”. Guvernul maghiar a primit deja o petiţie semnată de sute de persoane care solicită trecerea la un fus orar similar cu al României. Semnatarii petiţiei continuă: „Scopul nostru este să mutăm Ungaria într-un fus orar care este împărţit momentan de naţiuni bogate şi vesele, precum Finlanda, Grecia, România, Ucraina şi Israel. Lăsaţi Ungaria să redevină ţara însorită care era înainte de a se inventa fusurile orare”.

Care este scopul acestui demers? Să scadă rata sinuciderilor. Conform statisticilor, Ungaria are una dintre cele mai mari rate de sinucigaşi din lume (27 de suiciduri la 100.000 de persoane), situându-se pe poziţia a cincea într-un top mondial, după Lituania (42), Rusia (38), Belarus (35) şi Kazakhstan (28). Psihologii spun că întunericul favorizează consumul de alcool şi duce la depresii. Nu e şi cazul nostru, noi, românii, de abia aşteptăm să se stingă lumina să putem bea, la noi întunericul e sursă de bucurie, la fel şi pentru politicieni, care pe întuneric semnează cel mai bine actele de corupţie. Interesant este şi faptul că autorii petiţiei ne trec pe noi, românii, în categoria ţărilor vesele şi bogate. Acum, e drept că veseli suntem, dar, deşi avem mai mult soare, asta nu ne încălzeşte cu nimic buzunarele. Poate că demersul acesta va inspira şi campania candidaţilor noştri. Mircea Geoană chiar ar putea ataşa la vechea sa promisiune de a da 25.000 de euro românilor de afară pentru a se întoarce în ţară şi o oră în plus de lumină, că doar lumina vine de la răsărit.

Revenind la întunecaţii vecini, cine ştie dacă nu cumva, în spatele luptei contra întunericului, stă de fapt nevoia bărbatului ungur de-a scăpa din braţele de cleşte fierbinte ale unguroaicelor iabraşe, ce înroşesc nopţile lungi ale pustei. Nu e uşor nici pentru bieţii maghiari cu consoarte nesătule, cu întuneric şi cu palinka, noroc că Ardealul e aproape şi le mai luminează din când în când speranţa unei vieţi fericite. Poate de aceea şi caută un fus orar similar cu cel românesc pentru a se adapta luminii româneşti. Tranziţia de la întuneric la lumină la care visează maghiarul de rând pare totuşi un deziderat mai uşor de atins decât autonomia Ţinutului Secuiesc. De fapt, după ce li se va lua vălul întunericului prematur lăsat, suntem convinşi că ungurii se vor trezi iluminaţi şi senini din coşmarul întunecos al autonomiei care le bântuie nopţile ca o stafie aurită de epoleţii uniformei horthyste. Cu toate acestea, nerecunoscătoare lui Edison şi cu viaţa la ciclul seral, preotesele lui Attila ar putea să ne stingă şi nouă lumina. Ar fi o problemă pentru ursul românesc care a ajuns să mănânce din conservă, pentru că nici româncele nu sunt mulţumite în ţara lor şi-şi caută de multe ori echilibrul „politic” între bazaruri şi moschei, aşa că un atac ovarian maghiar ar putea lăsa bietul urs românesc şi fără coadă şi fără bârlog. Vom putea spune atunci cu vocea ascuţită, alături de Emil Grădinescu, ne-au stins lumina!

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/ne-au-stins-lumina–86412.html