Invidia că nu-s ca noi

Pentru că au trecut câteva luni de la instalarea unui guvern, chipurile, tehnocrat, am putea pretinde să identificăm niște beneficii incipiente. Și când ne pregăteam să găsim o lupă mai mare, am fost scutiți de efortul de acuitate vizuală, de către ministrul tehnocrat al Finanțelor, Anca Paliu Dragu.

Dânsa ne spune așa: ”Cifrele macroeconomice ale României arată bine şi cred că mulţi miniştri de Finanţe din alte ţări ne invidiază pentru poziţia pe care o avem”. Am putea încerca să ne imaginăm un dialog plin de savoare, între distinsa tehnocrată și o colegă omolog dintr-o altă țară europeană: ”Vai tu dragă, Anca, nici nu știi cât de invidiez!; Oh, da, demult mi-am dorit poșeta asta; Și pentru poșetă, normal, dar mai mult pentru economie, dragă Anca; Mulțumesc, mulțumesc mult, așa este, avem o economie tare cochetă.” Probabil că mai apoi explică cum a ajuns economia noastră în formă, ce rețete nutriționiste s-au aplicat și de cât fitness a fost nevoie.

Însă ministrul Finanțelor e un tehnocrat serios, nu o coafeză bârfitoare, așa că a venit și cu explicații profesionale. Întâi ne spune că duduie macroeconomia, exact marota lui Victor Ponta, care stătea mereu cu calculatorul în buzunar să calculeze niște sutimi în plus la indicii macroeconomici. Mai apoi vine și enumeră cauzele acestei creșteri, indicând consumul, exporturile și cât de cât investițiile. Dar doamna ministru ne mai spune ceva, prin care se contrazice flagrant: „Dacă UE îşi încetineşte ritmul de creştere iar cererile de export ale României scad, e posibil să impacteze şi economia României.”

Adică dacă e să ni se tragă moartea acestui belșug și huzur național, tot din exterior ni se va trage. Și cum rămâne atunci cu colegele europene, invidioase pe poșeta noastră burdușită? Dacă bruma de creștere se datorează țărilor dezvoltate, de ce ne-ar mai invidia pe noi? Asta în cazul în care ilustra finanțistă, nu s-a întâlnit la Ruse sau la Vidin cu omologul bulgar. Altfel cine ne-ar putea invidia pe noi?

În orice caz, aceste discursuri triumfaliste sunt numai bune să acopere și să justifice privilegiile pe care și le-au dat cu ghiotura aleșii noștri. E drept că acum au avut ghinion aleșii locali, cum ar zice domn profesor, dar așa e în tenis. Mai pierzi și din primul tur ca Halep, chiar dacă unii se fac că vor două tururi. Așa că dacă pensiile aleșilor locali nu vor mai veni, măcar mandatul să-l câștige dintr-un singur tur.

Însă parlamentarii s-au ales cu pensiile speciale, domn profesor are bani și pentru vacanța mare, așa că toată lumea e mulțumită, mai puțin străinii care crapă de invidie. Și cum să nu-i roadă pizma când se uită la omologii lor miniștri, unii dintre ei căpătuiți, care și-au tras locuințe RAAPPS cu cheltuielile aferente decontate.

Și dacă tot sunt frații noștri de peste Prut la ananghie, am putea să-i dedicăm doamnei ministru, versurile celor de la Planeta Moldova, pe care le-ar putea parafraza dânsa, atunci când va mai simți unda de invidie a străinilor: ”Mă uit în ochi la americani, Mă uit în ochi la engleji, Mă uit în ochi la franțuzi și nemți, Mă uit și la japoneji, La toți în suflet numai una văd, La toți în suflet numai una simt, La toți în suflet numai una aud, Invidia că nu-s moldoveni.”

http://www.crisana.ro/stiri/comunitate-24/invidia-ca-nu-s-ca-noi-160080.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s