Felul în care este comentată tentativa de atentat de la Covasna, dejucată de servicii, dar și reacțiile străvezii ale decidenților politici, ne arată doar relativismul anecdotic și neputința decizională prelungită de 25 de ani.
Nici măcar solidarizarea a 800 de maghiari cu teroristul secui Beke nu li se pare revoltătoare împăciuitorilor de serviciu. E plin de formatori de serviciu care încearcă să pună batista pe țambal. Teama acestora pare a fi mai degrabă extremismul românesc (greu de identificat) care ar putea fi activat de acest act terorist. Deci nu manifestările antiromânești, maghiarizarea zonei și sfidările anuale la adresa simbolurilor românești. Cu alte cuvinte, să ne fie frică de noi, nu de cei care ne pot ataca.
Un stat responsabil nu ar putea tolera la nesfârșit asemenea delicte. În primul rând se vorbește nepermis de mult despre Ținutul Secuiesc. România nu e împărțită în ținuturi și comitate, există doar statul român indivizibil și unitar.
Dacă unii fac glumițe despre petarde sau atentate imaginare, ar fi bine de spus că ”Mişcarea celor 64 de Comitate” nu e o simplă artificie, e chiar o bombă. O organizație care contestă Trianonul aflată în cârdășie cu partidul extremist Jobbik este deja un atentat la adresa statului român.
Acestea nu sunt fenomene marginale, așa cum cred manipulatorii de serviciu (sau servicii străine). Ungaria este condusă la ora aceasta de un lider extremist care duce politici anti europene de ani de zile. Pe lângă faptul că a devenit omul lui Putin în regiune, Viktor Orban e cel mai puțin în măsură să dea lecții Europei. Pe el nu-l deranjează multiculturalismul decât la el acasă, unde face garduri și ziduri, iar în rest se plânge de nerespectarea drepturilor minorităților din Transilvania și de neretrocedarea proprietăților foștilor ocupanți abuzivi.
Cât privește politicienii români care s-au făcut șogori cu cei maghiari întru violarea și jefuirea acestei țări, aceștia sunt principalii responsabili pentru toate cedările. Cum au nevoie de UDMR la guvernare sau în Consiliile Locale, cum le pun pe masă darurile. Cât privește împărțirea între moderați și radicali, aceasta e o diversiune a anilor 90`, veche și fumată de mult. Un stat responsabil ar fi făcut deja expulzări, rețineri în masă, dizolvări ale organizațiilor terorist extremiste.
Din păcate, pe lângă neputința de la nivel oficial, avem parte și de istorici grafomani, ca Lucian Boia, care răstălmăcesc istoria. Idei de genul acelora, prin care acest Jules Verne al istoriografiei afirmă că Transilvania nu ne aparținuse anterior ca statalitate cu regim juridic, prim urmare revendicarea ei de către români nu era întemeiată legal, ca și cum maghiarii care au cotropit-o avuseseră o întemeiere juridică, reprezintă niște sofisme ordinare care amestecă epocile și care dezonorează orice istoric. Același autor de eseuri istorico – speculative, un fel de istorie pentru siesta duminicală, susține că Imperiul Austro – Ungar n-a fost o închisoare a popoarelor, ci un fel de exponent al multiculturalismului, avant la lettre. Aici, marele autor de bestseller-uri, face o confuzie gravă între multiculturalism și conviețuirea multietnică. Multiculturalismul e un produs al teoriilor corectitudinii politice și merge pe discriminarea pozitivă a minorităților în raport cu majoritatea. Cu alte cuvinte, privilegiază minoritatea în dauna majorității. Acesta e un concept postmodern care nici măcar nu putea adia în vremurile acelea anchilozate. Conviețuirea multietnică din vremurile imperiale exista, doar că e obligatorie precizarea că nu era vorba de o coabitare pașnică și armonioasă ca între egali, ci era vorba de conviețuirea dintre stăpâni și slugi, care pentru cei din urmă era o corvoadă inevitabilă.
Peste toate aceste trunchieri ale adevărului istoric se așază și puzderia de analiști politically correct, care nu pot să critice extremismul maghiar, dacă nu invocă și abuzuri închipuite din partea statului român. Aceste două tendințe care s-au putut observa la nivel mediatic, ori suntem vinovați și unii, și alții, ori mai mult românii, arată de ce extremismul maghiar a putut și va putea în continuare să-și facă de cap.
Ciprian Blidaru 