A-ul privativ şi zeul Banană

Pus în faţa unui cuvânt, a-ul are o funcţie privativă, de exemplu: amoral semnifică lipsa moralei şi tot aşa, asocial, aseptic, apolitic, atemporal. Există ca excepţie afemeiat, unde a-ul nu mai are un rol privativ, ci dimpotrivă. Acum nu la afemeiat mă voi referi şi nici la apolitic pentru că nu e cazul lor. Căutând şi alte exemple am dat peste Anastase.

Aici a-ul cu siguranţă că joacă rolul său predominant privativ. Dar să analizăm mai de-aproape. Năstase nu este nici apolitic, nici asocial şi din câte se ştie nici afemeiat. Atributul cu precădere folosit la adresa omului politic Năstase pare a fi inteligenţa. Însă e suficient să punem un „a” în faţa numelui Năstase pentru a anula atributul cu pricina.

Că miss preşedinta cameristă părea a avea o precaritate în acest sens, ne gândeam şi noi ăştia mai puţini privaţi de „a”. Dar că-i lipseşte total atributul dat lui Năstase, nu eram siguri. Acum suntem. Şi conform zicerii, pe lângă lipsuri mai are şi neajunsuri, ilustra preoteasă a lui Zeus se vrea lipsită şi la propriu de Năstase. O incomodează prin prezenţa prea apropiată, iar cum Roberta e fată consecventă vrea ca lipsa intelectuală să fie dublată şi de cea fizică. Başca faptul că-n jur lipseşte damful cu care şi-a obişnuit preotesele, marele Zeus. Cu alte cuvinte, totul în jur e doar privaţiune pentru tânăra amazoană.

Totuşi, Roberta pare a fi sprijinită în aceste momente de grea încercare pentru sinapsele ei reumatice de corul amazoanelor PDL-iste. Acestea i-au trimis lui Năstase un coş cu banane transmiţându-i acestuia că nu s-a dat încă jos din pom. Că distinsele militante vânează bananele care cad din pom, ştiam, iar replica lor, care este la mintea bananei, reprezintă încă o dovadă că PD-L-ul este un mediu prin excelenţă pauper intelectual, ce pare a fi guvernat exclusiv de zeul Banană.

PD-L-ul furnizează de câţiva ani, femei „superioare” în politică. Două Elene, Roberta, Ridzi, iată-le doar pe cele mai exponenţiale. Pepiniera zeului Banană suntem convinşi că va fi fertilă şi pe viitor.

Rămânând alături de Roberta, cu siguranţă că nu vom fi nici apolitici, nici atemporali, dimpotrivă poate vom fi tentaţi să devenim afemeiaţi, însă un lucru e cert, rămânând alături de Anastase vom fi privaţi de Năstase şi implicit şi de însuşirea cea mai puţin trecătoare a omului.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/a-ul-privativ-si-zeul-banana-76317.html

Împotriva… Pleşcoiului

Guvernul Boc este, de departe, cel mai solid de după 1990 încoace. Pe cât de mic este şeful cabinetului, pe atât de mare este susţinerea parlamentară. În proaspăta echipă formată, dincolo de miniştrii care bifează un nou mandat, au apărut şi ciupercuţele mai noi ale politicii româneşti. Nu ştim dacă sunt sau nu otrăvitoare, dar parcă sunt prea frumoase pentru a nu fi…

Roberta Anastase, Elena Udrea, Monica Iacob Rizzi ar putea da la prima vedere, iluzia, altor tineri, că se poate ajunge şi la vârste mai fragede în politica la vârf. Cu o singură condiţie, dacă ai relaţii şi bani poţi să ajungi la orice vârstă, orice. Iar cele trei sirene, de mai sus, se bucură din plin de atuurile cu pricina. Ca să ajungi în politică trebuie să fii lansat la apă de cine trebuie, iar cu atât mai bine dacă o face un fost marinar. În România, puterea şi competenţa nu sunt sinonime, ca să nu mai vorbim de nulităţile cu funcţii şi cu titluri, care abundă peste tot în politică şi-n societate. Impostura este cheia succesului la români. Aceasta fiind realitatea ea trebuie acceptată. Aproape că nu-şi mai au sensul, abordările moraliste vizavi de clasa politică. Să doreşti să găseşti oameni de calitate în politica noastră e ca şi cum ai dori să-ntâlneşti prin deşert, eschimoşi. Revenind la ascensiunea celor trei urmaşe ale Evei, putem spune că ea seamănă cu traseul de transhumanţă a „oiţelor vrâncene” care au coborât în turmă la Bucureşti pentru a deveni mari vedete de televiziune.

Acum vreo 80 de ani, Mircea Eliade scria un articol intitulat „Împotriva Moldovei”, în care critica melancolia şi pasivitatea spiritului slav impregnat în acele locuri. Fatalismul proverbial al românilor era identificat, de marele savant şi scriitor, ca avându-şi originea în spiritul moldav. Revenind acum, Eliade ar putea scrie din nou împotriva Moldovei, atacând mai degrabă carierismul, decât abulia şi lipsa simţului de acţiune. Moldova, din simbol al pasivităţii mioritice, a ajuns simbol al parvenitismului mioritic. Dar Eliade nu numai că ar putea scrie din nou împotriva Moldovei, dar şi-ar putea localiza revolta şi asupra unui alt loc, cum ar fi Pleşcoiul. Pleşcoiului nu i s-ar putea imputa o clipă că ar fi bântuit de un spirit şovăielnic. Dimpotrivă pare a fi exact opusul Moldovei pe care o critica Eliade. Are tenacitate, consecvenţă, şiretenie, impostură, lipsa totală a simţului ridicolului. Atuuri de mare forţă. Pe deasupra are şi o forţă de atracţie turistică fantastică, fiind în judeţul Buzău care se află la confluenţa drumurilor între patru mari provincii româneşti: Muntenia, Transilvania, Moldova şi Dobrogea. Are de toate, iar cârnaţul de pleşcoi e atât de lung încât ajunge până la Bucureşti.

Şi cu toate acestea, reînviat azi, Eliade, sunt absolut convins că ar fi scris şi împotriva Pleşcoiului. Intelectualii de azi nu o fac. Nu se pot ridica împotriva puterii Pleşcoiului care domină politica noastră. Sunt mereu în genunchi şi mereu pe post de prezervative pentru marele Zeus. Eliade ar fi scris şi împotriva lor.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/impotriva-plescoiului-72722.html