Pas cu pas, încotro?

Autobiografia lui Klaus Iohannis, lansată după alegeri, se intitulează, “Pas cu pas”.  Deşi  e încă poate prematur de-a trage concluzii irevocabile, parcă  asistăm la începutul unei deconstrucţii pas cu pas, a mitului Iohannis. De la numiri de consilieri, gen politrucul fsn-ist Mihalache, la decorarea unui  vechi  şi neo legionar,  până la atitudinea  blând pastorală faţă de un Ponta care a dus cea mai deşănţată campanie după 1989, vedem tot soiul de gesticulaţii politice în dezacord cu spiritul  civic care  a răsturnat în şanţ  maşinăria psd-istă.

Colac peste pupăză este adus pe post de consilier şi Lazăr Comănescu, fost ambasador în Germania, care şi-a bătut joc de dreptul la vot al românilor la cele două tururi de scrutin.  Adică te lupţi cu nişte nord coreeni  abjecţi, capabili de orice să pună mâna pe putere, ajungi să câştigi printr-un miracol, bine susţinut de cei care încă ne vor binele, iar apoi te apuci de lucrul  bine  făcut cu cei care au strâmbat până la  desfigurare  peisajul politic. Cu cine s-a semnat contractul social? Nu cu cei care au venit la vot în masă, pentru a apăra nişte valori?

Nu în ultimul rând, ultimele ieşiri care se vor o domolire a focului justiţiei. Prea duduia teracota, prea trosneau uscăturile politicii.  Aşa că omul nostru vrea mai multă linişte, nu cumva justiţia să călărească politicul. Motiv de aplauze din partea  celor de la Antena 3 şi a lui Ponta.  Să fie începutul unei  frumoase prietenii?  Încă mai putem spera că nu va fi aşa. Rămâne de văzut dacă Klaus Iohannis va ajunge în studiourile varanului (unde era împroşcat  cu  scuipat  veninos),  iar PC se va rupe de PSD, pentru a se alipi de marele PNL.  Acest partid hibrid a ajuns la 47%, iar în spatele lui Iohannis s-a adunat un nivel uriaş de încredere.  Şi cu toate acestea,  paşii nu  sunt  înainte, ci când la stânga, când la dreapta.

Cu toate acestea, să fim rezonabili şi să recunoaştem că suntem la adăpost, faţă de ce ne-ar fi aşteptat cu marele nord-coreean.  E adevărat că se resimte o doză de frustrare pentru cei care îşi doreau un lucru bine făcut până la capăt, şi anume  cei  care şi-au bătut joc de români să suporte consecinţele şi să plece acasă. Poate că asta nu se poate dintr-o dată, aşa este, dar măcar declarativ  puteau fi amendate ieşirile în decor ale premierului care îşi dă ordonanţe ca la el în sufragerie. Actualul preşedinte  îşi  justifică atitudinea prin faptul că nu ţine de fişa postului să comentezi ordonanţe şi legi, ci doar să promulgi sau nu. Valabil doar într-o situaţie ideală, iar pentru asta e nevoie de un guvern şi de o majoritate sănătoase, nu de cel mai abuziv executiv din 1990  încoace. Când sunt derapaje instituţionale, preşedintele e obligat să intervină ferm  în numele uriaşei legitimităţi populare.

Noua telenovelă politică este abia la început. Deocamdată încă nu s-au îndepărtat  prea tare ecoul produs de şuieratul glonţului Ponta şi nici trâmbiţele victoriei.  Sunt atuurile lui Iohannis pe care doar el şi  le poate demola singur.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s