Găleata cu produse de rating

Faptul că românii s-au uitat la nunta lui Borcea e un lucru absolut firesc, la ora aceasta România e complet abulică în tot ceea ce priveşte competenţa şi munca, aşa că mai există o singură emulaţie, cea a învârtelilor, a loviturilor, prin urmare, aşii manevrelor dubioase sunt zeii zilei. De ce ar fi românii altfel decât cei care-i conduc? De ce doar politicienii şi-ar dori să pună mâna pe ce nu e al lor? La fel, şi românii, la nivelul lor, nu mai vor decât să înhaţe ceva. Asta este atmosfera generală în România şi de aici trebuie plecat. Restul sunt nobile indignări, perfect ipocrite.

La ce să se uite oamenii! Din vremea lui Marius Tucă Show, de 15 ani, în România sunt discuţii serioase, care chipurile, ne privesc pe toţi. Dar timpul a demonstrat că doar discuţiile ne privesc pe toţi, în fapt cei mai mulţi rămân mereu excluşi. Şi atunci de ce să-şi piardă oamenii timpul cu acel simulacru de dezbatere. Cu ce sunt ei mai câştigaţi dacă se uită la Bogdan Chirieac, şi nu la Borcea? Automat vine şi întrebarea, e chiar aşa o diferenţă de la cer la pământ între cei doi? Timpul a dovedit că pot avea şi afinităţi. Contracte cu statul, şantaj, şmecherii. Însă această confuzie e întreţinută de statutul intelectual precar al indivizilor de teapa lui Borcea, Becali. Cei şcoliţi riscă să pară fete mari pe lângă aceştia. Dar, dacă ne uităm bine la afaceristul de talk show, care ia bani de la Voiculescu, Vântu, Patriciu şi de la cine-o mai fi, n-ar trebui să ne mai mirăm că oamenii sunt sătui de aceste feţe şi interfeţe.

Asta este şi cauza pentru opţiunea absenteistă a oamenilor vizavi de interesul public. Mai departe, din acest sictir decurge şi absenteismul electoral, dar şi votul contracost. În momentul în care cetăţeanul se lasă cumpărat electoral, el ştie din start că-n acel politician nu poate investi nicio speranţă. Practic acceptarea găleţii în schimbul votului reprezintă renunţarea la încrederea în cel votat. Denotă şi asta indiferenţa oamenilor şi renunţarea la orice aşteptare. Cu alte cuvinte, dăm găleata aia cu produse, că oricum e singurul lucru cu care mă aleg din mandatul tău, şi du-te învârtindu-te cu vot cu tot.

Întorcându-ne la televiziune, ea a atins acum în România un maximum de nocivitate. Televiziunile ar trebui obligate să plătească o taxă de poluare a creierului. Dar nu au inventat românii genul acesta de televiziune. Americanii sunt pioneri şi aici. Doar că ei mai produc şi ceva serios, apele sunt separate acolo. Noi nu ştim decât la extreme. Ori am avut peisajul sec al anilor ’90, de televiziune comunistă, ori am trecut, după 2000, la chiloţăreală perpetuă. Însă, dacă oamenii schimbă talk show-ul politic cu ţaţele vorbăreţe din showbiz, asta e iarăşi grav. E o obsesie a românului spre tacla ieftină. Ce plăcere să ai să te uiţi la trăncăneala de divertisment a cuiva? Faţă de această încremenire hemoroidală în fotoliu, întru adormirea creierului cu vorbe de clacă, desenele animate ar fi un plus.

Televiziune serioasă de ştiri ca CNN, Euronews, BBC românii nu pot face, pentru că nu se pot abţine de la atitudinea de şezătoare pe banca din faţa blocului. Mai nou, discuţiile, tonul, miştocăreala, glumiţele, toate par de scara blocului. Nici aici, pretinşii deontologi, nu sunt diferiţi de Borcea, Becali. Tot aşa anecdotic, cum fac ei presă, trăieşte şi Gigi Becali sentimentul religios. Religia trăită la nivel anecdotic, de genul, diavolul a intrat în minutul 58 şi ne-a încurcat socotelile, dar Dumnezeu a revenit în prelungiri, restabilind situaţia pe tabelă, e în deplin acord cu tot ambalajul produsului de ştiri.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/galeata-cu-produse-de-rating-113817.html

Stafiile lui Brucan

Media românească a devenit, de ceva timp încoace, un spaţiu prin excelenţă dedicat mârlăniei de cartier. Dacă injuria şi mârlănia, folosite de politicieni, au devenite arme de distrugere politică în masă, iată că nici breasla jurnaliştillor nu pare să aibă o pepinieră săracă în personaje demne de peluza oricărui stadion.

Noul tip de jurnalism propune golăneala în direct, cu ochii drept ţintiţi la cameră şi cu aerul de smardoi gata de cafteală. Trustul tovarăşului Voiculescu are în lotul său de pitbulli de presă exemplare dintre cele mai reuşite. Pentru miticii exhibaţi, gen Victor Ciutacu sau Valentin Stan, analiza politică începe cu „Băi, Tăricene!” şi se termină cu „Las-o dracu’, măi Băsescule!”, „Băi Sorine!” sau „Hai, măi Cristi!” sunt alte mostre de dialog jurnalistic de tip nou. Cei de mai sus sunt pentru cei mai mulţi dintre noi Sorin Oprescu şi Cristian Diaconescu, dar pentru cei mai puţini dintre noi sunt Sorin şi Cristi. Nu e nicio problemă, dar atunci să ni se spună şi nouă că privim în sufrageria motanului Felix, acolo unde pisoii acestuia se dau peste cap.

Aceşti virili ai audiovizualului ce se produc seară de seară în şuete interminabile pe ruta Antena1 cu oprire-n halta Antena2 şi cu destinaţia finală Antena3 mai au şi ei momentele lor de impotenţă. Să ne aducem aminte de mascarada de la Congresul PC, unde tovarăşul Voiculescu şi-a impus în direct candidatul favorit, încălcând statute şi regulamente în cel mai bolşevic mod cu putinţă. Atunci pisoii războinici s-au ascuns după coada motanului şi au tăcut mâlc. După care legiunea lui Felix motanul şi-a reluat din nou atacurile anti Băsescu. Acum, nu că nu ar avea şi pe cine ataca, doar că putem spune că cine se critică se şi aseamănă. Între flăcăii lui Voiculescu şi Traian Băsescu există ca numitor comun mârlănia şi golăneala. Până la urmă nimic nu este întâmplător, aşa cum au răzbit în politică prin stilul golănesc politicieni precum Traian Băsescu, era de aşteptat ca şi presa să scoată în faţă oameni de aceeaşi teapă. Din tot acest decor bogat nu putea lipsi, pentru că, nu-i aşa, nu este zi lăsată de sus fără vorba peltică a maestrului pitic, Ion Cristoiu. Pe vremuri, piticul vrăjitor de la Evenimentul Zilei, un fel de OTV în variantă scrisă, inventa tot felul de năzdrăvănii de presă deschizând drumul presei tabloid în România. Acum s-a convertit în marele analist, moralist, scriitor, într-un cuvânt, în guru presei româneşti. Călugării spun că omul când se dedă poftelor şi viciilor îl hrăneşte pe fratele său porcul. Maestrul sătul şi ghiftuit poate acum predica ore-n şir la modul peltic şi tihnit fraze înţelepte despre politică şi nu numai.

Dacă în sufrageria lui Voiculescu zburdă pisoii, nici bucătăria lui Vântu nu e săracă în tot felul de gândaci. Corul lăudătorilor băsescieni, nefiind în opoziţie, se manifestă mai puţin agresiv, având de ridicat doar imnuri de slavă conducătorului iubit. Fauna trustului condus de Vântu este şi ea bogată în totul felul de specimene. Aici îl putem revedea pe omniprezentul Mihai Tatulici, cel care a minţit poporul cu televizorul de au ajuns românii să-şi pună toate economiile la Caritas, joc pe care marele deontolog l-a promovat orbeşte în cârdăşie cu iniţiatorul escrocheriei, Ioan Stoica. Fostul activist UTC şi PCR s-a reciclat ca mulţi alţii după 1989, pozând acum într-un mare moderator de dezbateri democratice. Dintre politrucii mai vechi, care acum se prezintă ca politologi de mare anvergură, răsare şi Iosif Boda, un alt oportunist politic, ajuns acum la senectute un fel de Cicero de Dâmboviţa. Emil Hurezeanu sau mai bine zis Huzureanu completează trupa de grei de la trustul lui Vântu, acolo unde tânărul cabotin parvenit Turcescu face presă la modul la care poate doar Scânteia îl mai făcea. Toţi aceşti analişti sunt adevărate stafii ale lui Brucan. Unii îl întruchipează pe Brucan cel tânăr, carieristul în stare de orice pentru a parveni, inclusiv de propagandă bolşevică, iar alţii pe cel convertit la bătrâneţe în mare apologet al capitalismului şi al democraţiei.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/stafiile-lui-brucan-59568.html