Pe baricada oportunismului

În buna tradiţie dâmboviţeană, agenda politică trebuie ţinută mereu ocupată cu teme de rezonanţă istorică. Trecută un pic în plan secund, tema regionalizării va reveni la momentul oportun. De ea se va trage în toate părţile, şi-n bunul obicei românesc se va găsi o parte bună în orice colţ al mesei. Ori va fi săltat elanul reformist, ori cel naţionalist, odată ce vor reintra în călduri udmr-eii.

Tot din arsenalul cu teme de răsunet electoral fac parte vasta şi impozanta dezbatere legată de revoluţionarii beneficiari pecuniar sau desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române. Din 2004 de când au ajuns la putere portocaliii, făcându-i uitaţi pe roşii, era tot timpul din lume pentru rezolvarea acestor aiureli. Dar dacă vii şi condamni comunismul, doar ca intelighenţia oportunistă să aibă un alibi pentru o susţinere necondiţionată, contra unui trai omnivor bugetivor, atunci e normal să nu marchezi în două mandate nicio măsură efectivă. În bună coerenţă cu pasul început atunci se putea desfiinţa şi acest Institut al Revoluţiei Române, care, şi numai pentru că îl are în sânul său pe Gelu Voican Voiculescu, n-are cum să aibă de-a face vreodată cu adevărul istoric despre evenimentele din 1989. O pomană bugetivoră păstrată la fel ca beneficiile multor revoluţionari contrafăcuţi. E şi logic ca o revoluţie contrafăcută să nască şi aşa ceva. Unde s-a mai văzut ca tu să primeşti terenuri şi indemnizaţie pentru că ai participat la nişte evenimente, cel puţin ciudate. Ce-ar fi trebuit să ceară Petre Ţutea după 13 ani de puşcarie stalinistă? Culmea, el mai spunea că poporul român i-a oferit onoarea de-a suferi pentru el.

Deci toate acestea trebuiau spulberate odată cu condamnarea comunismului. Nu s-a întâmplat nimic. Ba dimpotrivă, Emil Boc a redus, ca măsură anti-criză, şi beneficiile, oricum simbolice, a foştilor deţinuţi politici şi a deportaţilor în Bărăgan şi Rusia, condamnându-i încă o dată. Aici mai putem vorbi de compensaţii, chiar dacă ele sunt simbolice, pentru că şi dacă ar fi în lingouri n-ar mai putea şterge suferinţa infernală la care aceştia au fost supuşi. Oamenii ăia n-au intrat în alimentare să ia borcanele cu castraveţi şi sticlele cu lapte, ci au trecut prin Infern. Dar nu e de mirare că „uriaşul” premier ia aceste măsuri, când ai sânge de UTC-ist e mai greu să simţi altfel. Iar când un bunic de-al tău devine primar, după 1945, în satul tău, Răchiţele, din oportunism bolşevic, şi-l vinde pe fostul primar, Teodor Şuşman, care ulterior se răzbună ca apoi să sfârşească lichidat de comunişti, e şi normal să mergi pe linia ascendenţei tale. Acesta rămâne renegat în satul său, acolo unde clanul Boc e la putere, apărându-şi memoria bolşevică.

Însă acestea sunt exemple cu-n grad de oripilare redus pe lângă faptul că-n perioada politică desfăşurată sub stindardul condamnării comunismului, mor de bătrâneţe, torţionari feroce, ca Gheorghe Enoiu, decedat în 2010, sau generalul Pleşită, 2009, şi atâţia alţii, ca să nu mai vorbim de cei care vieţuiesc netulburaţi şi la ora aceasta. Nimeni nu a suferit nicio pedeapsă, nimeni nu întreprinde nimic, doar că vine 2012 şi trebuie pusă din nou goarna anticomunistă la suflare. O să revină câteva declaraţii tăioase legate de dosarul revoluţiei şi a mineriadelor, dăm iar vina pe blocajul şi corupţia justiţiei, şi nimic mai mult.

Şi uite aşa s-au scurs opt ani de condamnare a neantului, cu teme numai bune de aţâţat nervul electoral slab. Dar probabil că şi actualii conducători după ce vor lăsa sceptrul, vor lua condeiul şi îşi vor publica memoriile compensatorii, unde ne vor spune cum s-a greşit, ce nu s-a putut, ce-ar fi trebuit să se facă, totul făcut cu speranţa editorială de coafare a sarcofagului politic. Şi uite aşa, luptătorii pe baricada oportunismului nu vor fi condamnaţi niciodată. Poate în Iad. Doamne ajută!

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/pe-baricada-oportunismului-112593.html

Stafiile lui Brucan

Media românească a devenit, de ceva timp încoace, un spaţiu prin excelenţă dedicat mârlăniei de cartier. Dacă injuria şi mârlănia, folosite de politicieni, au devenite arme de distrugere politică în masă, iată că nici breasla jurnaliştillor nu pare să aibă o pepinieră săracă în personaje demne de peluza oricărui stadion.

Noul tip de jurnalism propune golăneala în direct, cu ochii drept ţintiţi la cameră şi cu aerul de smardoi gata de cafteală. Trustul tovarăşului Voiculescu are în lotul său de pitbulli de presă exemplare dintre cele mai reuşite. Pentru miticii exhibaţi, gen Victor Ciutacu sau Valentin Stan, analiza politică începe cu „Băi, Tăricene!” şi se termină cu „Las-o dracu’, măi Băsescule!”, „Băi Sorine!” sau „Hai, măi Cristi!” sunt alte mostre de dialog jurnalistic de tip nou. Cei de mai sus sunt pentru cei mai mulţi dintre noi Sorin Oprescu şi Cristian Diaconescu, dar pentru cei mai puţini dintre noi sunt Sorin şi Cristi. Nu e nicio problemă, dar atunci să ni se spună şi nouă că privim în sufrageria motanului Felix, acolo unde pisoii acestuia se dau peste cap.

Aceşti virili ai audiovizualului ce se produc seară de seară în şuete interminabile pe ruta Antena1 cu oprire-n halta Antena2 şi cu destinaţia finală Antena3 mai au şi ei momentele lor de impotenţă. Să ne aducem aminte de mascarada de la Congresul PC, unde tovarăşul Voiculescu şi-a impus în direct candidatul favorit, încălcând statute şi regulamente în cel mai bolşevic mod cu putinţă. Atunci pisoii războinici s-au ascuns după coada motanului şi au tăcut mâlc. După care legiunea lui Felix motanul şi-a reluat din nou atacurile anti Băsescu. Acum, nu că nu ar avea şi pe cine ataca, doar că putem spune că cine se critică se şi aseamănă. Între flăcăii lui Voiculescu şi Traian Băsescu există ca numitor comun mârlănia şi golăneala. Până la urmă nimic nu este întâmplător, aşa cum au răzbit în politică prin stilul golănesc politicieni precum Traian Băsescu, era de aşteptat ca şi presa să scoată în faţă oameni de aceeaşi teapă. Din tot acest decor bogat nu putea lipsi, pentru că, nu-i aşa, nu este zi lăsată de sus fără vorba peltică a maestrului pitic, Ion Cristoiu. Pe vremuri, piticul vrăjitor de la Evenimentul Zilei, un fel de OTV în variantă scrisă, inventa tot felul de năzdrăvănii de presă deschizând drumul presei tabloid în România. Acum s-a convertit în marele analist, moralist, scriitor, într-un cuvânt, în guru presei româneşti. Călugării spun că omul când se dedă poftelor şi viciilor îl hrăneşte pe fratele său porcul. Maestrul sătul şi ghiftuit poate acum predica ore-n şir la modul peltic şi tihnit fraze înţelepte despre politică şi nu numai.

Dacă în sufrageria lui Voiculescu zburdă pisoii, nici bucătăria lui Vântu nu e săracă în tot felul de gândaci. Corul lăudătorilor băsescieni, nefiind în opoziţie, se manifestă mai puţin agresiv, având de ridicat doar imnuri de slavă conducătorului iubit. Fauna trustului condus de Vântu este şi ea bogată în totul felul de specimene. Aici îl putem revedea pe omniprezentul Mihai Tatulici, cel care a minţit poporul cu televizorul de au ajuns românii să-şi pună toate economiile la Caritas, joc pe care marele deontolog l-a promovat orbeşte în cârdăşie cu iniţiatorul escrocheriei, Ioan Stoica. Fostul activist UTC şi PCR s-a reciclat ca mulţi alţii după 1989, pozând acum într-un mare moderator de dezbateri democratice. Dintre politrucii mai vechi, care acum se prezintă ca politologi de mare anvergură, răsare şi Iosif Boda, un alt oportunist politic, ajuns acum la senectute un fel de Cicero de Dâmboviţa. Emil Hurezeanu sau mai bine zis Huzureanu completează trupa de grei de la trustul lui Vântu, acolo unde tânărul cabotin parvenit Turcescu face presă la modul la care poate doar Scânteia îl mai făcea. Toţi aceşti analişti sunt adevărate stafii ale lui Brucan. Unii îl întruchipează pe Brucan cel tânăr, carieristul în stare de orice pentru a parveni, inclusiv de propagandă bolşevică, iar alţii pe cel convertit la bătrâneţe în mare apologet al capitalismului şi al democraţiei.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/stafiile-lui-brucan-59568.html