Deputatul melcilor

„Un tânăr simbol al tinerei generaţii” este Prigoană jr. pentru deja bătrânul simbol Emil Boc. Această declaraţie reprezintă o adevărată înjurătură de mamă la adresa tinerilor din ţara asta şi din afara ei. Emil Boc nu crede o iotă în ceea ce a spus. Dar nu are nevoie să creadă în ceva. El este politicianul român tipic. Deştept doar pentru el şi familia lui, în rest, capabil să mănânce tone de rahat, să spună orice idioţenie, doar să ajute, să danseze, să vorbească repede, un pitic atomic capabil de orice pentru funcţia şi contul său.

Însă Emil Boc nu susţine doar deputăţia de Bamboo, el este şi un universitar care ţine teorii despre modernizarea educaţiei şi competiţia tinerilor. Probabil că este vorba de competiţia tinerelor beizadele pentru mandatul de parlamentar, altfel, nu există nicio competiţie. În România, dacă ai relaţii, eşti deştept, dacă nu, eşti un prost. Competenţa, de orice natură ar fi, este plătită în bătaie de joc, de parcă ţi-ar fi dispreţuite calităţile, nu apreciate. Rămân doar două şanse: ori mănânci rahat cu polonicul ca Boc, ori eşti produs de spermatozoidul lui Prigoană.

Faptul că fiul unui om cu bani vrea să fie cineva în viaţă e un lucru firesc, dar, dacă are caracter, tocmai pentru că-şi permite luxul de a alege între nenumărate căi, o va lua pe drumul nebătătorit de tatăl său. Sau dacă o va face, totuşi, va avea bunul simţ să aştepte să-i vină rândul şi nu va arde etapele. Dar nu, exemplare ca Eba şi Honorius vor să fie vedete, „personalităţi”. Nu sunt doar ei de vină, ascensiunea lor e chiar mai puţin frauduloasă decât a taţilor lor. Bătrânul simbol Prigoană a fost un reparator de frigidere la revoluţie şi acum e una dintre eminenţele publice ale ţării. Ce ardere mai intensă de etape vreţi decât aceasta. Toţi aceşti oameni cu mulţi bani fac pe capitaliştii ultragiaţi când sunt acuzaţi. Ca şi cum ei ar fi fost vreodată oameni de afaceri. Ei sunt aidoma târfelor, care, după o carieră intensă la produs, îşi deschid o gogoşerie unde miroase a făină albă.

De partea cealaltă, preşedintele deschizător de drumuri într-ale nepotismului prezidenţial înjură şi el de mamă o ţară întreagă atunci când, nervos nevoie mare pe un tânăr politician care-l criticase, decreta cu furie într-o emisiune tv, la sfârşitul anului trecut, că-n politică n-au ce căuta oamenii care n-au dovedit mari capacităţi în domeniile lor de activitate. Dacă eşti între primii zece în domeniul tău, de abia atunci te califici pentru o carieră politică, mai adăuga preşedintele. Nu sună rău, hai să scrutăm atunci cu o privire marinărească tinerii politicieni să vedem dacă întrunesc criteriul cu pricina. Şi unde ni se opreşte privirea, „la aia mică”, care nu intră nici în primele 100 de manechine ale ţării, că pentru alte domenii nu ştim să aibă vreo competenţă. De aici înainte o să asistăm sub privirea noastră de melci blânzi şi tonţi la marile ascensiuni de familie. Să ne imaginăm că noi nu vedem decât vârful icebergului, Eba, Prigoană jr., pentru că restul e acoperit de rubedenii de toate gradele. Antidot la acest fenomen nu există, poate doar sterilizarea. Singurul care s-ar descurca şi-n condiţii de sterilitate ar fi Boc, care e în stare şi prin turuit să lase o femeie gravidă.

Dar, pentru că nu-i poate opri nimeni de la înmulţire şi de la împărţire, nu ne rămâne decât să aşteptăm să apară şi „senatorul melcilor” din tânăra generaţie. Şi să ne dorim în viitor pentru tinerii melci ca simbolurile lor să devină premieri şi preşedinţi. Va fi vai de cochilia noastră!

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/deputatul-melcilor-88841.html

Calul lui Caligula nechează la Bruxelles

Proaspătul lot ales de europarlamentari pare a fi mai eterogen decât anterioara componenţă. Pigmentul politic este dat de departe de EBA şi de Gigi Becali. Nici intelectualii lăutari, gen Traian Radu Ungureanu sau Cristian Preda nu sunt de trecut cu vederea, mai ales că sunt vocile cele mai sonore, atunci când vine vorba de oripilări de natură etico-estetică. Iritarea acestor intelectuali de marketing faţă de locul ocupat de Gigi Becali ar fi una cinstită, dacă ar fi însoţită şi de un examen autocritic cu privire la propria ascensiune bazată pe proptelele servilismului.

Sigur că locul lui Gigi Becali nu este la Bruxelles, dar cine mai e la locul lui la noi? Suntem o ţară de dislocaţi întru marea impostură. Când Caligula şi-a făcut calul senator n-a făcut altceva decât să profeţească realitatea politică de peste milenii. Oricum comedia sensibilităţii intelectuale s-a încheiat în momentul în care TRU a băut cupa şampaniei împreună cu cel care-l făcuse măscărici.

În ceea ce o priveşte pe EBA, ea ajunsese să fie luată înapoi acasă de toată lumea, ba de cei de la partid, ba de tată. Ideea era că trebuia adusă fata acasă după ce a umblat creanga prin ţară jucând farsa candidatului independent. Se pare că aceasta este noua găselniţă a politicienilor români. Partidele dimpreună cu baronii lor şi cu întreaga maşinărie reprezintă în percepţia publică imaginea putregaiului moral. Aşa că un bun antidot la acest handicap de imagine îl reprezintă ieşirea în afara partidului şi autoproclamarea ca independent. În felul acesta duhorile emanate de gaşca politică dispar, iar imaginea de bordel a partidului dispare şi ea, ca în locul ei să vedem trufandaua independentă pe tarabă. Experimentul Oprescu a deschis drumul spre tipul acesta de succes. EBA a preluat cu succes reţeta, iar unele zvonuri spun că şi pater familias e tentat de „sfatul medicului”.

Dar nu ştiu dacă mai are nevoie tatăl Ebei de postura de independent pentru a seduce electoratul. Acesta pare a fi sedus mult mai tare de imaginea de pater familias. Relaţia tată – fiică emoţionează până şi antenele de cablu de pe blocuri. Mai ales că din punct de vedere afectiv are mult mai multă rezonanţă decât dacă aveam relaţia tată – fiu. Băiatul lu` tata pare tot timpul o beizadea leneşă, un bagabont care cheltuie banii lu` ăl bătrân pe maşini şi gagici. Dar aici, fiica lu` tata, oricât ar fi făcut ea nefăcute, e totuşi un suflet de fată care primeşte dragostea şi protecţia tatălui în văzul unei naţii prostite.

Dar ce mai contează, calul lui Caligula va necheza la Bruxelles, ceea ce înseamnă că nici măcar specia nu ne va fi reprezentată la Parlamentul European, aşa că TRU îşi poate pune o întrebare fundamentală a esteticii: ce-i mai urât decât urâtul? Iar uitându-se în oglindă poate şi răspunde: şi mai urâtul.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/calul-lui-caligula-necheaza-la-bruxelles-80237.html