Brătienii – cea mai prolifică maternitate politică

După atâția ani de denunțuri și dezvăluiri ale mecanismului intern de partid, e greu să mai faci distincție în modul de funcționare al acestor mașinării. Ideologic cel mai puțin, iar proxima campanie electorală arată că acest aspect a dispărut aproape complet. Dar în ciuda acestei nivelări în jos, rămân caracteristici de evidențiat, mai degrabă din zona comportamentului psiho-politic.

Partide mari, precum a fost PDL sau cum e PSD, au luptat mereu la scenă deschisă, uneori cu garda jos. N-au avut nici un alibi politic, dimpotrivă trecutul era mereu apăsător. Oricând li se pot deconta evenimente petrecute după 90, gen mineriade, privatizări sau chiar și unele dinainte de 89, având în vedere originea PCR-istă. Într-un anumit sens această oglindă neaburită a fost mai cinstită cu alegătorul, care nu putea invoca ignoranța pentru votul acordat.

Însă a existat și încă există, un partid care fentează mereu jocul cu oglinzile. Așa – zișii liberali nu au o origine nesănătoasă și indiferent ce fac, privatizări frauduloase, corupție de sistem, atacuri la adresa democrației și a statului de drept, ei rămân urmașii Brătienilor și apostolii democrației străbune în România. Chiar dacă deseori denumirea partidului, de național liberal, ar fi putut fi înlocuită cu cea de național comunist.

Legat de Brătieni, merită spus că aceștia nu au excelat nici la capitolul democrație, nici la liberalism. Nicio legătură între liberalismul global anglo – saxon și izolaționistul, ”prin noi înșine”. Dar dacă atunci se justifica o doză mare de naționalism, având în vedere proiectul Marii Uniri, astăzi perspectiva e depășită. Liberalismul nu mai poate fi cel pervertit de Brătieni și nici democrația cu mână de fier nu reprezintă un ideal. E adevărat că actualii liberali nu prea mai insistă pe tema aceasta. Ei nu pot onora acel ”prin noi înșine” nici măcar la nivelul performanței politice, având mereu nevoie să paraziteze organisme politice mai dezvoltate decât al lor, nereușind să-și depășească rahitismul politic congenital.

Revenind la epigonii liberali de vază, ei au dovedit capacitatea uimitoare de-a arbora mereu steagul politic al unui trecut glorios, pentru a deturna atenția de la meschinăria lor politică. Însă ipocrizia lor e fără margini când își acuză adversarii de anti – reformism. Sunt un partid cu nimic deosebit pe scena politică, infestat  de securisto – comuniști, recreat de aceștia după 1990 și infuzat cu sânge fsn-ist în tot corpul politic. Pe lângă acesta a venit și transfuzia cu sângele albastru al securității, prin Bălăceanu – Stolnici, Dan Amedeo Lăzărescu, Alexandru Paleologu.

La nivelul membrilor de partid, reușesc să unească și contrarii aparent ireconciliabile comportamental, combinând țărăniile de marginea hotarului cu snobismul masonic.

Sunt o formațiune la fel de nereformată, de hrăpăreață și de ticăloasă ca și celelalte, dar care pe deasupra le dă clasă tuturor la capitolul mironoseală politică. Asta îi deosebește fundamental de restul partidelor, care n-au acest alibi teribil de-a vorbi mereu de virginitate la ieșirea din bordel. Și indiferent de pocinogurile pe care le-au făcut, le fac și  le vor mai face, rămân în orice situație, urmașii nenumărați și neîntinați ai Brătienilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s