Între sorbonei și derbedei

Marea cacealma electorală de după 1990 e dată mereu de discursul reformist. Undița electorală își așează în vârf cea mai ispititoare momeală.

În această horă reformistă dansează cu toții în prag de alegeri, activiștii civici cu kilometraj,  bonificați la kilometrul de marșuri făcute, dar și liderii politici obligați să cânte fals acest discurs. A mai existat o categorie, cea a sorboneilor și a oxfordeilor, un pic mai retrasă astăzi, dar care e dispusă oricând să intre în hora unirii izbăvitoare.

De aici putem defalca clar, care sunt categoriile care vânează votul. În primul rând sunt hoții de voturi, cu mașinăria lor infernală, cu banii negri, cu rețele de interlopi, adică grupul infracțional organizat, numit partid. Ei sunt motorul.

Cei care albesc cumva realitatea sunt civicii și nu în ultimul rând tocilarii elitiștii. Aceștia au vânat mereu sinecuri de lux și când le-au obținut au făcut tot cât o ceapă degerată. Iar când au rămas pe dinafară și-au arătat diplomele ”străineze”, bătând obrazul ca niște starlete, care deși încă n-au celulită, se plâng că e vai ș-amar de curul lor. Aceste figuri de tocilari parșivi și lacomi vor să primească încă o diplomă, cea de politician, dar fără să treacă examenul politicii.

În plin scandal al plagiatelor simt că le vine apa la moară și se laudă mereu că n-au plagiat, defilând ca niște virgine trufașe prin fața fetelor de trotuar. Ca și cum ar fi un merit excepțional să nu plagiezi, de parcă dacă faci o lucrare mediocră, dar neplagiată, e totul în regulă.

De remarcat că aproape toți aceștia sunt propagandiștii capitalismului radical care culminează cu ideea statului minimal. Așa cum nici propagandiștii și agitatorii comuniști, nu trăiau pe pielea lor epoca de aur prin fabrici și uzine, ci prin birouri umbroase, tot așa și acești sorbonei, sunt propagandiștii capitalismului de conferință, fără să experimenteze pe barba lor legile dure ale pieței. Dacă se poate predica dictatul pieței din amvonul unor sinecuri înalte în stat, cu atât mai bine pentru ei.

Relația acestora cu derbedeii politici e una ca între femeia întreținută și șmenarul aparținător. Atunci când alunecă cardul în poșetă  totul e ok, iar atunci când pleacă la alta, le spune prietenelor ca era doar un mârlan cu bani și nimic mai mult.

Din păcate, ani de zile clasa politică a rămas prizoniera acestui binom steril și nefast. Exact categoria cea mai înzestrată pentru politică, lipsește aproape cu desăvârșire de pe scenă. Intelectualul cu picioarele pe pământ, cel capabil și de spirit, dar și de acțiune, fără a fi nici prizonierul cercului de pokeriști intriganți învăluiți de fum și damf de whisky, dar nici obsedatul de diplome, dispus să  le expună mai ceva ca Țiriac, colecția mașinilor sale de lux.

De ce lipsește acest personaj? E departe de-a găsi o explicație exhaustivă într-un articol. Una dintre explicații ar putea fi că a dispărut exercițiul culturii libere, manifestat prin lectură, conversații, astfel că astăzi societatea e polarizată între analfabeții funcționali descurcăreți și tocilarii de performanță, produse exclusiv didactice.

Cultura a ieșit din societate, rămânând accesibilă doar frecventarea ei în maniera uscată de tip metodologic și sistematic. Intelectualul liber, creativ, a dispărut din viața socială, așa că e firesc să nu – l găsim nici prin politică.

Dincolo de zidurile Bastiliei de celuloză, te izbește doar  jungla stradală plină de reptile reci și umede.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s