Românul s-a născut securist

Îmi face o silă tot mai mare să mai public articole în presă. În primul rând pentru că n-am înghițit o bibliotecă, ca să fiu coleg cu securiștii de presă. Sunt majoritari, că scriu pe politic sau chiar când mai bagă analize pompoase. Ei sunt scriitori, analiști interni și externi (conform binomului) și psihologii poporului. Tot securiștii din presă ne cheamă o dată la patru ani, ca să votăm candidații securiști acoperiți. Trăiască Democrația!

Marile noastre servicii care se lăudau cu reformarea lor sub oblăduirea NATO sunt conduse prin filialele județene, după mărturia unor  ofițeri în rezervă, de foști ofițeri ai securității ceaușiste.

Dar ce dovadă mai bună vreți că i-am păcălit cu NATO lor cu tot, când la aniversarea a 25 de ani a SRI, alături de directorii postdecembriști, este prezent oficial, Iulian Vlad, ultimul șef al securității comuniste.

A se slăbi cu patriotism-securismul, când vine vorba de cei care au jefuit aceasta țară și înainte de 89, și pe rupte după aceea.

Au presa, politica, mediul economic, casa regală (fără majuscule majestuoase) și stați liniștiți că și curvele tot ale lor sunt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s