Generalul viu al armatei moarte

Se conturează din ce în ce mai clar o despărțire de aparent veșnicul Victor Ponta, momentan ajuns pacient mâncător de kebab cu rotula în pioneze, având în vedere că generalul Oprea e premier interimar, iar Rovana Plumb (generăleasă și ea?!) e președinte interimar PSD.

Ne vine greu să credem că după ce-și termină sejurul turcesc all inclusive, Ponta revine ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, reluându-și funcțiile, dar și proteza cu colți din sertarele puterii guvernamentale. Va fi greu totuși, copoii DNA amușină pe la uși zăvorâte cu cifru până mai ieri, așa că ruleta turcească nu pare mai norocoasă decât cea rusească, de undeva glonțul tot va veni.

Tentația e de-a răsufla uşurați și pe undeva e normal, că doar suntem aproape să scăpăm de o pacoste, însă de fiecare dată se pare că trebuie să plătim un preț mare. Așa că am ajuns inevitabil la acest inconturnabil general Oprea, care are toate datele de-a ocupa rolul de râie politică intratabilă. Practic, nu se mai poate face politică la nivel înalt, nu se mai poate conduce țara, nu mai există stabilitate macro-economică, siguranță în politica externă și în justiție, fără acest general de intendență, care, scos puțin din aerul solemn de purtător al epoleților interesului național, pare a fi genul de om care nu crede decât în ciorba de burtă.

mitica_popescu,_un_ipingescu_de_neuitat

Ne promite de pe acum că va conduce guvernul ca un militar, ne-a spus nu demult că UNPR e o structură militarizată în sensul bun al cuvântului, aflăm apoi că vrea să atingă un milion de membri de partid. Cam multă armată pentru o formațiune cu uniforme mâncate de molii. Mișcarea Legionară (tot militarizată politic) avea un milion de membri la zece ani de la înființare, așa că nu prea îl vedem în stare pe acest Nae Ipingescu, cu mundirul și raisonul la el, capabil de o asemenea perfomanță. De fapt, rolul acesta de raisonneur de tip Nae Ipingescu îl joacă „onorabilul”, pentru fiecare jupân Dumitrache al politichiei românești, care îi iese în cale.

Dar e bine să ne depărtăm de Caragiale, pentru că există riscul deriziunii vesele și să medităm la situația critică în care am ajuns, și anume necesitatea continuă de-a apela la generalul Oprea, care pare a fi devenit o dependență greu de tratat. Momentan, are și un culoar favorabil dat de vidul de autoritate din PSD, iar degringolada marelui partid va continua. Din Ponta și Ghiță vor țâșni în continuare doar acuze și probe cu conturi și extorcări bugetare, de vor vedea și alegătorii lor adeverită vorba lui Fidel Castro, idolul eunucului de la curtea sultanului Erdogan, și anume că au votat, în loc de social-democrați, social-depravați.

Dar să nu ne alegem noi pe cap cu un naționalist-depravat, cum este acest general politruc. Ce film politic urmează oare să vedem? Pentru ce trebuie să ne pregătim popcornul pe care nu l-a mai mâncat Victor Ponta? „Un glonte pentru general”, „Noaptea generalilor” sau ne-am pricopsit cu „Generalul armatei moarte”? El are patru stele, toate norocoase, noi parcă avem una și e mereu vai de ea.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/generalul-viu-al-armatei-moarte-155008.html#rate_article224

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s