Detembelizarea

Ultimele prestaţii ale marelui mitoman şi plagiator, personaj cu reale porniri totalitare, care nu ezită să-şi arate dragostea faţă de Partidul Comunist Chinez, sunt dătătoare de fiori reci pentru tot ce înseamnă democraţie.

Pe cât de dezastruos e bilanţul guvernamental, pe atât de bogată e campania de lovituri date democraţiei. Întâi de toate, bilanţul guvernamental este o sumă de rateuri. De la eşecul în privatizările Oltchim și CFR Marfă, la anularea datoriei care revenea României, în negocierile cu Kazmunaigaz şi până la ratarea unor proiecte ca revizuirea Constituţiei, descentralizare, autostrăzi, spaţiul Schengen sau locuri de muncă, totul ne arată un fiasco pe linie.

În acelaşi timp, zilele săptămânii s-au tot înnegrit sub asaltul asupra statului de drept. De la marţea neagră la joia neagră, totul promite în viitor, o săptămână neagră perpetuă pentru democraţia românească.

Loviturile curg în cascadă. Mai nou, s-a dat liber la migrat primari pe centura politicii, în dispreţul legii. Deşi nu are habar de nazism, compară mandatele lui Traian Băsescu cu nazismul. O declaraţie care ridiculizează Holocaustul, nu este prima, şi amicul Şova are antecedente. Cu toate acestea, naziştii erau cei care au demolat instituţiile statului democratic. Dar când te joci cu maşinuţele la birou, faci pe copilotul şi te dai cu barca la inundaţii, e clar că nu mai ai timp să pui mâna pe o carte.

Nu de deliranta denazificare are nevoie ţara, ci de o detembelizare, având în vedere intoxicarea pe care au produs-o aceşti doi ani de propagandă guvernamentală şi nu de guvernare, însoţită de lungii ani de mizerii securistice ale infractorului Dan Voiculescu, dejectate prin tunul său mediatic.

Mulţi români nemulţumiţi au căzut pradă acestei manipulări gigantice, întinsă pe ani de zile. Probabil că unii s-au trezit, dându-şi seama că ei o duc tot mai prost, iar cei pe care i-au adus la putere vor să nu mai fie controlaţi de justiţie, pentru a fura ca-n vremurile bune, când nu bătea nimeni la uşă.

În disperarea de a acapara toată puterea, pesediştii se folosesc de cele mai joase categorii sociale, oameni fără discernământ, primitivi intoxicaţi de alcool, doar pentru a smulge cât mai multe voturi, ca ulterior să folosească puterea împotriva clasei active, cei care i-ar putea deranja. Măsura de a-i răsturna pe cei fără BAC direct pe băncile facultăţilor se înscrie tot în această politică de binefacere pentru cei fără merite.

Strategia e simplă, îi luăm pe cei dependenţi şi incompetenţi de partea noastră, aruncându-le o ciozvârtă şi barăm formarea unei clase de mijloc de către populaţia activă, pentru că ei ne-ar mătura de la putere. Să se înmulţească cei cu salariul minim pe economie, sclavii perfecţi.

Această gaşcă de penali politici e conştientă că democraţia adevărată limitează puterea şi averea. Un adevărat pericol pentru ei, motiv pentru care detestă din străfunduri democraţia. Au demonstrat că n-au limite, iar în această toamnă vor să dea lovitura finală.

Dacă românii nu vor reacţiona la această ameninţare, mergând la vot, atunci loc pentru scuze şi justificări tardive nu va mai fi. Pentru că de un lucru nu pot fi acuzaţi Ponta şi ai săi, că n-au jucat cu cărţile pe faţă. Practicile şi intenţiile lor politice sunt clare. Ei sunt acoperiţi din punctul acesta de vedere, dar cetăţenii abulici şi pasivi nu, fiindcă au fost suficiente duşuri reci pentru a se produce deşteptarea civică.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/detembelizarea-148047.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s