Justiţie pe lumea cealaltă

Arestarea primarului Solomon marchează continuarea realizării normei de reţineri spectaculoase pentru a putea face planul de imagine al unei justiţii drepte. Vor mai fi şi alţii, nu mulţi, atâţia câţi trebuie pentru a arăta poporului şi Europei că se iau măsuri anticorupţie. Trei, patru pe an sunt suficienţi. Depinde de mărimea peştelui. Şi unul pe an e suficient dacă e ca Patriciu care umple singur năvodul. De fapt Patriciu a fost printre primii mari peşti luaţi cu plasa de justiţie şi ţinuţi până când s-a creat suficientă panică şi psihoză, numai bună de trecut în cv-ul unei guvernări, ca mai apoi ca într-o pescărie, peştele să fie aruncat înapoi în apă. Au mai fost luaţi la plasă şi aruncaţi înapoi să înoate în aceleaşi ape tulburi, un Marian Iancu, Corneliu Iacobov, Dumitru Sechelariu, Gigi Becali, Cornel Penescu.

Pe lângă aceştia sunt cei cercetaţi în stare de libertate, politicieni gen Năstase, oameni cu dosare de ani de zile care sunt chemaţi din când în când în centrul atenţiei, atunci când nu e săltat nimeni cu năvodul. Justiţie pentru toţi spune celebrul slogan, dar nu de tot, doar parţial. Justiţie tip avertisment. În ultimii douăzeci de ani sunt nenumărate cazuri de condamnaţi cu pedepse reduse. Acolo unde era prea groasă să mai fie eliberat împricinatul după 29 de zile s-a redus pedeapsa la câţiva anişori. Ioan Stoica cel care a belit pe mulţi cu Caritasul său, din şapte ani de pedeapsă a făcut un an jumătate, Bivolaru – PSD a primit, după un tun de 50 de milioane de euro dat BRD, o pedeapsă de cinci ani fiind eliberat condiţionat după trei ani, ca să nu mai vorbim de eternul arestat şi scăpat Sever Mureşan. Iar lista poate continua cu asasinul de dată recentă a unei stewardese daneze, Marian Clită condamnat la douăzeci de ani de închisoare pentru asasinarea disidentului Gheorghe Ursu. Pentru că a colaborat cu Justiţia a ieşit cu-n an înainte de expirarea pedepsei. Deci cum ne-am putea mira că ies „paşnicii” escroci financiari cu mulţi ani înainte de ispăşirea pedepsei când şi un monstru folosit înainte de securitate, iar după 1990 de aceeaşi securitate este eliberat înainte de termen.

Bilanţul justiţiei române în aceşti douăzeci de ani este sublim, doar că lipseşte cu desăvârşire. Cu toate acestea geme ţara de avocaţi, judecători şi procurori. Absolvenţii de drept formează puhoaie de ai crede la prima vedere că va începe lupta cu caracatiţa. Tristul adevăr e că justiţia după 1990 a însemnat tentaculul principal al mafiotizării României. În România de la cele mai banale cazuri până la marile afaceri poţi falsifica totul cu braţul drept al legii. De la a falsifica acte pentru a demonstra că nu poţi plăti pensia alimentară până la a înşfăca bucăţi din proprietatea publică. Şi pentru toate aceste „realizări”, nu meritau să facă magistraţii grevă pentru a nu li se reduce salariile? Cu pensiile care le sunt acum ameninţate se va întâmpla la fel. Să câştige bine, să trăiască bine, pentru a fi incoruptibili, spun unii. De parcă nu pot trăi ei şi mai bine coruptibili fiind. Aglomerarea mare spre domeniul juridic a fost impulsionată ca spre mai toate domeniile de către dorinţa, vorba cântecului, de-a întoarce banii cu furca.

Meseriile cu înalt grad de responsabilitate socială au devenit lăcaşul impostorilor. Toţi vor meserii unde se ia şpagă groasă în rest îi doare în cot de responsabilitatea lor comunitară. De ce intră oamenii în politică? De dragul politicii? Nici pomeneală. Ca să facă bani. 70% dintre cei implicaţi în politică la orice nivel n-au nici măcar un nivel elementar de cultură politică, deci ce să mai vorbim de vocaţie profesională. Medicii taie mai ceva ca Lăpuşneanu, popii mănâncă ciolan cu fasole în sfântul post, iar procurorii chefuiesc cu interlopii. Prin urmare, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Justiţia va continua în România cu încătuşaţi scoşi din case sau din sedii în faţa presei în aceeaşi măsură în care şi încătuşaţii temporar vor continua mai apoi, mai abitir, să escrocheze şi să ucidă.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/justitie-pe-lumea-cealalta-91372.html